Cuvinte rătăcite prin viaţă, regăsite şi creionate ...
Sunt multe de spus, de scos în evidenţă, dar cuvintele nu sunt întotdeauna suficiente. Lucrurile îşi pierd din esenţă dacă nu sunt bine, foarte bine conturate. Cuvintele nu pot spune ceea ce sufletul nu ştie să exprime. Viaţa îţi oferă şansa de a face totul bine, ca la carte, dar nu îşţi arată şi drumul; acel drum trebuie să îl descoperi singur, după încercări şi încercări, după multe întrebări cărora nu le găseşti încă răspuns.
Mă aflu într-un moment crucial al vieţii mele, momentul în care încep să înteleg că viaţa este un joc parşiv, un joc care a venit fără cărticică de instrucţiuni , un joc pe care trebuie să îl joc fără să îi cunosc regulile. Învăţ zi de zi cât de important este să nu fentez acest joc periculos. Trebuie să găsesc un echilibru pentru a putea să mă eliberez de vina pe care o port. Este o greşeală sau un mod al vieţii de a-mi spune cât de spontană este? Nu cred că întrebarea mea are un răspuns acum... trebuie să las timpul să îmi răspundă, el este cel mai bun prieten al meu.
Trebuie să desluşesc misterul, să dau deoparte vălul care îmi acoperă privirea... De ce ? Pentru că doar aşa voi câştiga puterea de care am nevoie pentru a elimina acele bariere sinistre care îmi stau în cale, acele bariere care îmi fac jocul mult mai dificil...
